Samsung Galaxy Note 9 va fi mai mare, din toate punctele de vedere

de: Alexandru Puiu
12 04. 2018

De obicei, fiecare Galaxy Note s-a lansat la mijlocul lunii septembrie și a ajuns în magazine în octombrie. Pentru Samsung Galaxy Note 9, se pare că se va face o excepție.

Samsung lansează anual trei telefoane de top. Primele două au apărut în primăvară, Galaxy S9 și Galaxy S9 Plus. Al treilea va fi Galaxy Note 9 și, dacă va respecta tradiția, ar trebui să ajungă la utilizatori în toamnă. Din cauza vânzărilor slabe înregistrare de S9, mai mulți analiști s-au aruncat la a afirma că lansarea viitorului aparat va fi însă mutată mai aproape de mijlocul anului.

Încercând să se diferențieze mai mult de Samsung Galaxy S9 Plus, conform speculațiilor, viitorul Note 9 va păstra raportul de aspect de 18:9, dar va face saltul la o diagonală de 6,4 inci. Ca referință, Note 8 a avut 6,3 inci, în timp ce Samsung Galaxy S9 Plus s-a lansat cu 6,2 inci. Până la 6,4 inci nu este o diferență mare, dar va ajuta utilizatorii să facă un pic mai bine diferența între terminale din gama Note, față de cele din familia Galaxy S, pe lângă prezența stilusului în ecuație.

Tot legat de display, momentan nu știe nimeni dacă suprafața suplimentară va fi folosită pentru găzduirea unui senzor de amprentă sub ecran sau nu. Zvonurile pe marginea acestui subiect sunt contradictorii. Rămâne să vedem dacă sud coreenii vor remedia detaliile aferente implementării unei astfel de tehnologii în timp util.

Conform unei postări pe Twitter de la o sursă de încredere, Samsung Galaxy Note 9 va avea un acumulator de 3850 sau 4000 mAh. Vechiul model s-a limitat la 3300 mAh și a dat naștere unui val important de reproșuri.

[readmore]

Cu o asemenea baterie, ar trebui să nu întâmpini dificultăți în a petrece o zi întreagă departe de priză. Va fi interesant de văzut dacă procesorul folosit în viitorul Note va fi un Snapdragon 845 sau un alt SoC mai nou. De obicei, rămâne același din Galaxy S.